Timpul mincinos :)

Era o vreme ca nicicand. Timpul vorbea cu mine in fiecare secunda si-mi spunea ca va renunta la postul pe care il are, e prea complicat sa indeplinesti atat de multe cerinte si sa fii punctual. Pana la urma, tot el va fi cel care va reveni la acel post, pentru ca e cel mai bun. Mi-a promis ca tot ce va face va fi in favoarea mea. L-am ascultat si m-am lasat purtata pe acele ceasuui care acum nu-mi mai indicau valoare timpului. Eram foarte fericita.
Pentru ca totul se intampla asa cum imi doream eu, am profitat din plin de timp si l-am facut sa uite de el. L-am dus intr-un parc de distractii. A luat tot ce era mai bun si-mi dadea mie. Bineinteles, nimeni nu zicea nimic, din contra incuviintau timpul. Am fost alaturi cu caii zburatori pana la varful pufos al norilor si pe urma, am intrat intr-o scoala de unde am cumparat... o gramada de carti. Am ametit timpul, dar nu ma interesa.
La un moment dat, se uita la mine foarte serios - fapt care e imposibil, timpul nu e niciodata serios - si-mi spuse ca e obosit. Hohote de ras au umplut parcul, la propriu. Cum sa fie timpul obosit? Sa-l creada cine vrea, asta daca poate, pentru ca e un glumet care crede pana si glumele facute de el. Am continuat distractia pana cand, uimire, am vazut ca se insera... Cum era posibil asa ceva? Timpul mi-a promis ca va face sa-mi fie bine si va uita de datoriile care le are. Oare, sa fie razbunare pentru ca nu l-am ascultat cand mi-a zis ca e obosit?
Ooooh, nu pot sa cred! Sunt una dintre naivele acestei lumi care crede timpul. Acum, ce voi face? Poate ca toate "jucariile" timpului se intoarce asupra mea si-mi vor cere tot ceea ce le-am luat. De fapt... daca timpul e glumet inseamna ca a creat tot ce am primit asa ca nu-mi fac probleme pentru ca nu mi se va cere nimic inapoi. Ce usurare! Am incercat si eu sa-mi fac prieten... timpul...
Am stat mult si m-am gandit... mi-am dat seama ca timpul... Timpul... Ei, lasa! Nu trebuie sa ai incredere in el.